Cât de dificil este să găsești hăinuțe simple, în cromatică neutră, care să fie potrivite pentru băieți și fete în aceeași măsură?

De când am născut, tot caut haine unisex pentru puiul meu, fără prea multe desene cu super-eroi… și tare greu găsesc!

Sunt exact cuvintele uneia dintre multele mămici cu care am discutat în ultimii ani, și pe care le-am rostit eu însămi de nenumărate ori de când am devenit mamă, sau le-am auzit în jurul meu în diverse alte forme. Astfel că am decis să iau această provocare și să o transform în ceva util și creativ: așa a luat naștere Mysari! Iar dacă te întrebi cine îți vorbește din spatele brand-ului, îmi poți spune simplu: Daniela.
Inspirația a venit de la ideea de “Mysa” — un concept suedez care se traduce în engleză prin cozy, și care îmbină armonios senzația de relaxare, cu petrecerea timpului alături de cei dragi, și cu plăcerea de a te bucura de toate simțurile.

O stare de împlinire și zen, pe care am ales să o transpunem în haine confortabile pentru cei mici. Haine unisex cu foarte mare accent pe calitate (atât a țesăturilor, cât și a cusăturilor), care dezmiardă senzorialul prin materialele plăcute la atingere, încântă privirea prin culorile neutre, și conferă libertate în explorarea lumii.

 

Haine ambalate cu grijă, cu atenție la fiecare mic detaliu, și cu gândul la micuții care le vor purta.

 

Și chiar dacă pare că în centrul universului nostru sunt copiii, Mysari e mai mult de atât — e și despre mame! Despre dragostea maternă, despre familie și conexiune, despre bucuria lucrurilor simple, și despre a le oferi puilor de om ocazia să-și spună singuri povestea, în loc să lase hainele să vorbească în locul lor. Pur… și simplu!

 

Mysari — simple little things! 🙂